Condiții de călătorie pe teritoriul Seychelles, Sursa MAE 24.20.2020
STARE DE URGENȚĂ: NU
RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:
Începând cu data de 18 martie a.c. s-au instituit măsuri excepționale în legătură cu infecția cu virusul COVID-19. Nu s-a mai permis intrarea pe calea aerului pe teritoriul național a străinilor, măsură aflată, în general, în vigoare și susceptibilă de revizuire imediată în cazul depistării unor focare active de Corona virus.
De la 1 iunie 2020, guvernul a acceptat unele excepții pentru zboruri și nave maritime private/charter ori vase de turiști pentru care s-a obținut aprobarea specială a Ministerului Sănătății.
De la 1 august a.c. au fost luate noi decizii, fiind permisă intrarea vizitatorilor proveniți din țări cu risc mediu sau scăzut. România nu se află pe lista acestor țări. Cei care îndeplinesc condiția trebuie să prezinte la intrare o probă de test negativ COVID19 nu mai veche de 48 de ore.
Nu există, în prezent, curse aeriene care să opereze spre/dinspre Victoria
Tranzitul între insule, pe mare, este, în prezent, permis.