Unde schiem în Austria și în Serbia? Câte 3 din fiecare, vă rog!


Unde mergem la schi  - în Austria sau în Serbia? A trecut și vara, iată-ne gândindu-ne din nou la echipamentul de schi sau de snowboard din șifonier. Fără a desconsidera minunata vară cu ale ei delicii, nimic nu se compară cu senzația aceea de soare cu dinți pe pârtie, cu sunetul zăpezii care scârțâie sub clăpari și nici cu vinul fiert pe care îl savurezi între coborâri. Așa că, hai să stabilim o nouă locație de schi unde să ne petrecem vacanța anul acesta! Austria, raiul sporturilor de iarnă Austria oferă iubitorilor de sporturi de iarnă  423 de stațiuni alpine care numără nu mai puțin de 7000 de kilometri de pârtii pentru toate nivelurile, de la începători la profesioniști. Dat fiind că altitudinea ajunge la 3440m zăpada are o consistență perfectă iar instalațiile de schi sunt la cel mai înalt nivel de performanță, toate pentru satisfacerea celor mai exigente gusturi. Cu asemenea statistici nu este de mirare că stațiunile austriece atrag anual milioane de turiști din toată lumea. Hai să trecem în revistă 3 locații din cele mai bine cotate stațiuni de schi din Austria, pentru a face mai ușoară alegerea sejurului de iarnă 2017-2018.
  1. Sölden, Tyrol, district Imst
Sezonul sporturilor de iarnă se deschide în luna octombrie și durează până în mai. De asemenea, este o destinație populară pentru luna octombrie când găzduiește Cupa Mondială Alpina. Cele 3 piscuri de peste 3000 de metri, cunoscute ca „The Big 3”, Gaislachkogl, Tiefenbachkogl și Schwarze Schneide sunt accesibili cu ajutorul instalațiilor pe cablu pentru oferi cea mai spectaculoasă panorama a Alpilor.

Pârtii- 144.2 km din care: 70,2 km Albastre, 44.6 km Roșii, 29.4 km Negre

Altitudine: 1350m – 3340m

Număr de instalații: 31

Prețul unui skipass: 53 Euro/zi

Variante de cazare în localitățile din apropiere: Sölden, Hochsölden, Zwieselstein, Huben, Längenfeld.

  1. Berwang/ Bichlbach/ Rinnen, Tyrol, Tyroler Zugspitz Arena
Partea cea mai placută a locației este că îmbină cu succes accesibilitatea cu varietatea atracțiilor. Poți schia pe tot parcursul zilei la soare, datorită poziționării pârtiilor pe ambii versanți ai muntelui și poti coborâ pe pârtie până jos în stațiune fără să te dezechipezi.

Pârtii – 36 km din care: 24.5 km Albastre, 10 km Roșii, 1.5 km Negre

Altitudine: 1067m – 1743m

Număr de instalații: 12

Prețul unui skipass: 43 Euro/zi

Variante de cazare în localitățile din apropiere: Berwang, Rinnen, Birchlbach, Heiterwang, Lähn.

  1. Silvretta Montafon, Montafon
Stațiunea oferă nenumărate pârtii de dificultate variata și condiții spectaculoase pentru sporturile de iarnă. De asemenea, găzduiește evenimente sportive, precum FIS Cupa Mondială de Snowboard, pe parcursul sezonului, dar și concerte care marchează începutul sau finalul sezonului.

Pârtii – 113 km din care: 60 km Albastre, 45 km Rosii, 8 km Negre

Altitudine: 700m – 2430m

Număr de instalații: 37

Prețul unui skipass: 52.5 Euro/zi

Variante de cazare în localitățile din apropiere: Schruns, St. Gallenkirch, Gaschurn, Garfrescha, Gortipohl, Tschagguns, Silbertal, Partenen, Gantschier, Bartholomäberg.

Deși nu am zgâriat nici vârful aisbergului cu locațiile enumerate de noi, suntem convinși că ați găsit măcar o parte din ingredientele perfecte pentru o vacanță la schi în Austria. Un sejur de 7 nopți cu demipensiune la un hotel de 4* din Tyrol pornește de la 342 Euro/persoană. Iți putem personaliza o ofertă cu ce mai bun preț al momentului dacă ne scrii la vacante@gotravel.ro .   Serbia, alternativa surprizătoare Serbia te poate întâmpina cu surprize plăcute în ceea ce privește domeniul schiabil și ofertele de cazare pentru pasionatii sporturilor de iarnă. Unul dintre avantaje ar fi apropierea de România, prin urmare este o destinație unde poți călători cu mașina personală fără prea mare efort, ceea ce trebuie să recunoaștem, este un confort de luat în calcul. Domeniul schiabil din Serbia pune la dispoziție 26 de stațiuni de schi și 93 de kilometri de pârtii. Altitudinea maximă la care poți ajunge pe pârtiile amenajate este de 2169 metri. Iată 3 dintre cele mai populare locații unde poți schia în Serbia.
  1. Kopaonik
Pârtiile din Kopaonic se află în sudul Serbiei, aproape de granița cu Kosovo. Acestea sunt dotate cu instalații telescaun cu încălzire ceea ce poziționează locația ca una dintre cele mai moderne pentru sporturile de iarnă; de asemenea, pârtiile includ instalații de zăpadă artificială.

Pârtii – 55 km din care: 30 km Albastre, 19 km Roșii, 6 km Negre

Altitudine: 1057m – 2017m

Număr de instalații: 24

Prețul unui skipass: 30 Euro/zi

Variante de cazare în localitățile din apropiere: Kopaonik, Brzece.

  1. Stara Planina
Stațiunea aflată în zona de sud-est a Serbiei este locația perfectă pentru familii cu copii care vor să își petreacă sejurul de schi într-o zona pitorească și liniștită dar cu multiple opțiuni atât de cazare cât și de distracție.

Pârtii – 13 km din care: 7 km Albastre, 3 km Roșii, 3 km Negre

Altitudine: 1475m – 2169m

Număr de instalații: 5

Prețul unui skipass: 17 Euro/zi

Variante de cazare în localitățile din apropiere: Jabucko Ravniste.

  1. Tornik-Zlatibor
Localizată în sud-vestul țării, stațiunea Tornik-Zlatibor este amplasată pe un platou montan și înconjurată de peisajele cele mai frumoase. Brazi înalți, case pitorești, alături de restaurante și magazine, spre deliciul turiștilor.

Pârtii – 7 km din care: 1.6 km Albastre, 4.2 km Roșii, 1.2 km Negre

Altitudine: 1100m – 1495m

Număr de instalații: 3

Prețul unui skipass: 17 Euro/zi

Variante de cazare în localitățile din apropiere: Zlatibor.

Serbia devine o alternativă din ce în ce mai populară, pentru un sejur de schi, această destinație punând la dispoiția turiștilor atât instalații moderne pe pârtii, atracții, baruri și restaurante, locații de relaxare, cât și numeroase spații de cazare pentru toate gusturile. Cele mai notabile avantaje pentru alegerea Serbiei ca destinație de schi sunt distanța mică față de România, prețurile convenabile, dacă e sa le comparăm cu stațiunile din Austria sau Italia și nu în ultimul rând, dotările moderne ale pârtiilor. Un sejur de 7 nopți într-un apartament complet utilat din Kopaonik pornește de la 144 Euro/persoană.   Relax. Enjoy. Play. [embed]https://www.youtube.com/watch?v=NrysweFFh_Q[/embed] În nota aceasta, nu putem să îți urăm decât să faci cea mai potrivită alegere și „pârtie lină” !   Save Save

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare