Mos Nicolae in jurul lumii

  • 6 decembrie 2011

Indiferent de varsta, cu totii primim sarbatorile de iarna cu entuziasmul si nerabdarea unui copil. Am invatat sa credem pana in ultima clipa in dorinta aceea ascunsa pe care numai un mos bun ar putea s-o indeplineasca. Acum ca dimineata de Sfantul Nicolae a venit, esti fericit pentru darurile primite sau gasesti inca resurse sa crezi ca dorintele se vor indeplini intr-o zi?

Pentru ca inca din copilarie, dimineata de 6 decembrie a echivalat cu speranta intr-o surpriza placuta. Dar te-ai intrebat vreodata ce semnificatie are Mos Nicolae pentru cei din alte parti ale lumii?

In Irlanda

Conform legendei, adevaratul “Mos Nicolae” este ingropat, de aproape 800 de ani, in Newton Jerpoint, din Kilkenny. Corpul neinsufletit, ingropat initial in Myra (Turcia) ar fi fost mutat ulterior de catre Nicholas de Frainet, o ruda indepartata a sfantului. Pe data de 6 decembrie se tine o slujba in biserica, in memoria Sfantul Nicolae. Irlandezii nu au alte traditii cu aceasta ocazie.

In Italia

Sfantul Nicolae este patronul orasului Bari, un alt loc unde se crede ca este ingropat. Pe 6 decembrie aici are loc un ritual denumit Rito delle nubile. In provinciile Trieste, Belluno si Trentino, Sfantul Nicolae (San Nicolo) este sarbatorit cu daruri pentru copii (in dimineata de 6 decembrie) si un targ, Fiera di San Nicolo. In aceste zone, Mos Nicolae este mai important decat insusi Mos Craciun.

In Germania

Sfantul Nicolae nu este prea popular in Germania. Majoritatea copiilor aseaza totusi o ghetuta (Nikolaus-Stiefel) in fata usii in noaptea de 5 decembrie pe care Mos Nicolae sa o umple cu dulciuri si cadouri. Mos Nicolae este insa si temut in Germania pentru ca nu vine singur ci impreuna cu servitorul sau Ruprecht care ii ameninta  pe copii obraznici.

In Ungaria

In povestile unguresti, Nicolae(Nicolo) este infatisat ca un episcop, cu vesminte largi si cu o mitra. Mos Nicolae prezentat intotdeauna in antiteza cu o creatura infricosatoare Krampusz. Cei doi sunt nedespartiti. Daca Mos Nicolae ii rasplateste pe cei buni, Krampusz este un personaj neinduplecat, care tine in mana un bat cu care pedepseste faptele rele.

In Slovenia

Pentru sloveni, Mos Nicolae este insotit in toate povestile de un inger,  dar si de un spirit rau numit parkelj. Ingerul aduce cadouri copiilor cuminti, in timp ce spiritul rau ii pedepseste pe cei obraznici.

In Franta

Pe 6 decembrie familiile din Franta se reunesc si il sarbatoresc pe Mos Nicolae, protectorul copiilor. In povestile frantuzesti acesta vine cu un magarus pe spatele caruia sunt asezate cosuri pline cu dulciuri si cadouri. Francezii il denumesc pe Mos Nicolae, Pere Fouettard (mosul cu biciul), pentru ca vine cu o nuielusa la copiii neascultatori sa ii pedepseasca.

In Croatia

Mos Nicolae (Nikolaus) viziteaza copiii din Croatia in ziua Sfantului Nicolae (Nikolinje) si le aduce cadouri, laudandu-i pentru comportamentul bun din anul ce a trecut si explicandu-le ca trebuie sa fie cuminti si in anul ce urmeaza. Daca nu isi asculta parintii, vor fi vizitati de Krampus, un personaj negativ ce le va lasa o nuia cu care adultii sa ii disciplineze.

In Grecia

In Grecia, Sfantul Nicolae este considerat protectorul marinarilor, ziua sa fiind marcata de festivitati in porturi. Pentru greci, Sfantul Nicolae nu are rolul de a aduce cadouri. Cel care indeplineste aceasta misiune este Sfantul Basil din Cesarea, in ziua de Anul Nou.

In Romania

Pentru noi, Mos Nicolae este Sfantul bun, protectorul copiilor si al marinarilor si cel care ii rasplateste pe copii cuminti. In tara noastra este o traditie ca in seara de 5 decembrie, cei mici sa isi lustruiasca ghetutele si sa le aseze frumos la geam sau la usa in asteptarea Mosului. Pana in zorii zilei de 6 decembrie, Mos Nicolae va trece sa le lase dulciuri si cadouri copiilor cuminti sau o nuielusa amenintatoare celor neascultatori. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata, dar in traditia populara este infatisat pe un cal alb, simbol al puritatii si al taramurilor pline cu zapada.


SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare