Lectie de succes: Interviu cu Razvan Pascu

  • 2 iulie 2013

Razvan Pascu este unul dintre bloggerii pionieri ai turismului si un om de afaceri de succes. Calator si blogger pasionat, antreprenor si corporatist, Razvan este o lectie despre cum ambitia si inteligenta pot transforma o pasiune intr-un business de succes. Carismatic si plin de fler, Razvan Pascu este, la doar 28 de ani, Corporate Clients Manager la ING Asigurari & Pensii si fondatorul Travel Communication Romania, agentie de Marketing & PR axata exclusiv pe Turism & Hospitality.

In acest an, Razvan Pascu a fost cotat in top 10 cei mai influenti bloggeri din Romania, iar publicatia Forbes Romania l-a inclus in categoria “30 sub 30″, care nominalizeaza antreprenori tineri exceptionali. Asa ca este limpede de ce am vrut sa aflam mai multe despre calatorii, comunicare in turism si retete de succes de la acest om, caruia pasiunea pentru calatorii i-a deschis toate usile...

Cum s-a nascut pasiunea ta pentru calatorii?

Cand eram prin liceu si scoala generala eram abonat la toate revistele de geografie. Citeam cam tot ce imi cadea in mana pe acest subiect si de abia asteptam sa vina momentul sa vad si eu locurile despre care citeam. In facultate am plecat intr-un program de Work & Travel pentru 5 luni in Marea Britanie si in Scotia si atunci am calatorit cat de mult am putut. De acolo imi puteam lua bilete de avion la preturi mai bune si am batut cam toate tarile din zona aceea. Dupa ce m-am intors acasa mi-am luat primul job intr-o multinationala si de atunci am calatorit de cate ori am avut ocazia. Daca alte persoane investesc in masini, case, gadget-uri...prima mea mare investitie au fost calatoriile.

Blogul tau este pionier, a aparut intr-o perioada in care blogurile de calatorii nu-si luasera inca avant. Cum ti-a venit ideea unui blog de calatorii si cand s-a transformat acest blog intr-o afacere?

Asa este, ma mandresc cu faptul ca am unul dintre primele bloguri de calatorii din Romania, insa foarte multe bloguri de travel au aparut in 2009. Inca de la inceput nu am privit blogul ca pe un spatiu unde imi expun gandurile fara o ordine anume, l-am privit ca pe un site, cu un plan de publishing si l-am tratat cu maxima seriozitate. Datorita acestei atitudini au aparut si clientii, companii mari cu care colaborez de 4 ani de zile.

Esti in top 10 cei mai influenti bloggeri si singurul care a reusit aceasta performanta cu un blog de nisa. Ce inseamna pentru tine acest titlu de personalitate influenta si cum ti-ai castigat aceasta popularitate impresionanta?

Este o mare realizare, dar si o implinire faptul ca un blog de nisa se regaseste printre cele mai citite bloguri din Romania. Job-ul meu este foarte frumos, pentru ca turismul este intotdeauna asociat cu vise, cu destinatii de vacanta, cu povesti si experiente de viata si mi-am strans alaturi de mine cititori pe aceeasi lungime de unda cu mine. Ma bucur ca numarul celor care imi citesc blogul sau ma urmaresc pe Facebook este din ce in ce mai mare.

Ti-ai lansat anul trecut o agentie de PR axata exclusiv pe segmentul de travel si esti cu singuranta un specialist in domeniu. Ce parere ai despre modul in care agentiile de turism din Romania gestioneaza comunicarea cu clientii si colaboratorii lor?

Pentru companiile din industria turismului si in special pentru agentii, acesta este un moment de tranzitie din punctul meu de vedere, tranzitie impusa in mare parte de catre comportamentul consumatorului de servicii turistice. Clientii agentiilor de turism sunt prezenti din ce in ce mai mult in zona de online, site-uri, bloguri, Social Media, motiv pentru care si prezenta agentiilor de turism, a hotelurilor sau a companilor aeriene in aceasta zona este in crestere. Din pacate, inca mai sunt agentii care privesc comunicarea, ca pe un lucru contextual sau tangential. Comunica atunci cand au nevoie sau interes si nu o fac constant, respectand un plan de comunicare. Orice specialist in comunicare stie ca daca o faci fara o strategie este egal cu zero, motiv pentru care sfatul pentru care il dau agentiilor de turism si clientilor Travel Communication Romania este sa planificam, sa cream o strategie si atunci munca tuturor va fi mai simpla, iar mesajul va ajunge la consumator.

Agentia noastra este axata mai mult pe turismul de afaceri. Cum crezi ca a evoluat aceasta nisa de-a lungul timpului?

Ca orice nisa din turism, a avut momentele ei bune si momentele mai putin bune. A existat cu siguranta o scadere impusa de criza, insa parerea mea este ca lucrurile sunt in curs de asezare. Intr-adevar, companiile si-au schimbat intr-o oarecare masura regulile privind calatoriile in interes de afaceri, in special clasele de calatorie cu avionul (au renuntat la Business) si calibrului hotelului (nu se mai cazeaza la hoteluri de 5 stele), dar rulajul inca exista si isi revine.

Cat de important crezi ca este pentru un business sa colaboreze cu o agentie de turism care sa-i asigure toate serviciile de travel si evenimente?

Am spus-o de multe ori si ma voi repeta...ca antreprenor, sustin ideea externalizarii anumitor servicii catre profesionisti care sa presteze anumite servicii la preturi mai bune si mai rapid decat o poti face in house. Agentia de turism iti pune la dispozitie o intreaga expertiza acumulata in ani de activitate, ceea ce nu poti atinge in alt mod.

Ce parere ai despre strategiile de promovare ale agentiilor turism? Unde crezi ca mai este rost de implicare?

Dupa cum spuneam si anterior, agentiile de turism se afla intr-o perioada de tranzitie. Se invata incet-incet ce inseamna comunicarea eficienta si cum este diferita de marketing, de ce trebuie sa avem o strategie de comunicare complementara celei de marketing si mai ales se invata care sunt canalele care ating cel mai bine publicul tinta. Degeaba iti doresti sa apari intr-o publicatie de business daca publicul tau urmareste ziarele cu mondenitati. In plus fata de asta, o agentie de turism are nevoie de un plan de bataie in ceea ce priveste comunicarea, inclusiv comunicarea in Social Media, pornind de la analiza publicului sau si pana la instruirea managementului pentru aparitiile in presa.

Din experienta noastra, prezenta constanta si activa in online ne-a ajutat printre altele, sa mentinem o relatie mai stransa cu clientii nostri si sa intram in contact cu potentiali clienti. Ce parere ai despre prezenta in online, ca solutie de promovare a afacerilor din turism?

La momentul acesta o prezenta puternica in online este imperativa pentru orice companie din industria turismului. Daca un posibil client are dubii cu privire la o agentie de turism, primul loc in care va cauta va fi pe internet: daca are site si daca este profesionist facut, daca are pagina de Facebook si daca i se raspunde in timp util cand pune cate o intrebare, daca a aparut prin presa si daca are review-uri scrise de jurnalisti sau bloggeri, etc. Singura capcana cand vine vorba de internet este ca daca nu stii cum sa il folosesti in avantajul sau, se va intoarce impotriva ta si va actiona ca un sac fara fund, in care investesti si tot investesti, dar rezultatele nu se vad. Targetarea este prima regula in comunicarea eficienta in mediul online.

Ai calatorit in multe parti ale lumii. Ce locuri te-au impresionat cel mai mult?

Fiecare vacanta m-a impresionat. Evident, iti raman intiparite in minte cele in zone exotice, mai greu de ajuns, dar nu cred ca am avut vreo vacanta din care sa ma intorc si sa spun “Hmm...a fost un timp pierdut”. Sunt un calator “nesatul”. As vizita non stop daca as putea si de cele mai multe ori, cand sunt in avion la intoarcere dintr-o vacanta, imi aleg urmatoarea destinatie. Am ramas cu o afinitate pentru Tanzania, pentru ca este o tara cu totul si cu totul speciala, dar si pentru Cambodgia. Cred ca in ambele tari, dincolo de ceea ce vezi, cel mai mult m-au impresionat oamenii, care nu vedeau in noi “dolari cu picioare” (replica auzita de la un egiptean).

Cum te-au schimbat calatoriile si de ce te-ai intors de fiecare data inapoi in Romania? Te-ai gandit sa te muti in strainatate?

Calatoriile m-au facut sa fiu mai deschis, sa nu mai gandesc limitat, pe termen scurt, m-au facut sa realizez ca nimic nu vine gratis pe lumea asta si sa fiu recunoscator pentru ceea ce am. Mi-au deschis apetitul spre antreprenoriat, iar orice business as mai incepe, cu siguranta ar fi tot in Romania.

Cum crezi ca va arata turismul viitorului?

Cand ma gandesc la evolutia turismului, ma gandesc la evolutia mea ca si calator. La inceput eram avid sa vizitez cat mai mult. Bateam muzee, catedrale...de toate. Mancam cate un sandwich rapid pentru ca nu imi permiteam sa pierd timpul mancand. Acum sunt in faza in care caut experiente interesante, fie ca este vorba despre mancare, fie ca este vorba despre lucruri interesante de facut. Si din ce in ce mai mult apar noi si noi activitati interesante, de la scufundari, lectii de yachting, lectii de cooking, sarituri cu parapanta si pana la calatorii in spatiu.

Se spune ca a fi platit pentru a face ceea ce iti place omoara pasiunea. Tu esti cel mai in masura sa ne lamuresti daca acest lucru este adevarat sau nu. In ce fel ti s-au modificat sentimentele fata de pasiunea ta atunci cand ai inceput sa castigi bani?

In mod cert pasiunea mea pentru calatorii nu a murit. Pe mine responsabilitatea de a face fotografii si de a scrie dupa o vacanta ma antreneaza...este doza mea de adrenalina si in fiecare dimineata imi vine sa multumesc in gand pentru ca fac ceea ce imi place.

Esti calator pasionat si blogger influent, corporatist si antreprenor. Ce iti mai doresti sa faci?

Next stept este acela de a-mi intemeia o familie si de a ma inscrie la un MBA.

Ce sfaturi de calatorie ai pentru cititorii blogului nostru?

Sa calatoreasca, sa investeasca in calatorii pentru ca acestea sunt amintiri pentru o viata intreaga.


SOURCE AND TAGS