Islanda - locul în care basmele devin realitate
- gotravel
- /
- 22 septembrie 2015
Islanda este situată în nordul continentului european, între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic, și este o țară a cărei cultură e de origine scandinavă. Moștenirea culturală a țării cuprinde bucătăria tradițională, literatura și saga medievală, limba islandeză evoluând din nordica veche și din dialectele norvegiene. Capitala Islandei este Reykjavic, cel mai mare oraș din țară, însemnând "golful aburilor" și se află în apropierea cercului polar.
Islanda este o țară insulară, ce conține vulcani activi și izvoare geotermale, însă interiorul său este caracterizat mai degrabă printr-un platou de câmpii nisipoase și lavă, munți și ghețari, din care mai multe râuri glaciare curg către mare prin câmpia litorală. Toate aceste forme de relief, toate aceste moduri prin care natura se exprimă, conferă Islandei o coloratură aparte, o peisagistică unică și o atmosferă de basm. Orice colțișor islandez pare că spune o poveste, dacă știi să asculți și dacă ai ochi să-l vezi.
Islanda este a 18-a cea mai mare insulă din lume, și a doua insulă a Europei, după Marea Britanie, având o populație de 325.671 locuitori pe o suprafață de 103.000 km². Clima zonelor de coastă ale Islandei este subpolară oceanică, curentul Atlanticului de Nord asigurând temperaturi medii anuale mai ridicate decât în majoritatea locurilor de la latitudini similare. Clima variază de la o zonă la alta a insulei. În general, coasta sudică este mai caldă, mai umedă și mai vântoasă decât nordul insulei. Înălțimile din centru sunt cele mai reci zone ale țării. Șesurile interioare din nord sunt cele mai aride. Iarna cade mai multă zăpadă în nord decât în sud.
Având în vedere faptul că insula face parte din regatul Boreal, circa trei sferturi din insulă sunt zone sterpe, fără vegetație; cea mai mare parte a plantelor o constituie iarba pășunilor consumată regulat de erbivorele domestice. Între animalele insulei se numără oaia și vaca islandeză, găinile, caprele, caii și ciobănescul islandez, însă Islanda este și casa urșilor polari, ce vizitează insula pe iceberguri din Groenlanda, a vulpii polare, care era pe insulă de dinaintea apariției omului, cât și a renului, animăluțul ce pare scos din desenele animate și pe care ni-l imaginăm cu nasul roșu, zburând printre stele cu Moș Crăciun. :)
Islanda este, de asemenea, tărâmul de vis în care aurorele boreale devin realitate, iar liniștea de gheață e o metaforă ce se simte până în măduva spinării în aceste meleaguri. Să nu uităm și că Islanda este prima în TOP 10 țări ospitaliere, rezervându-și locul și pe 2016. Yey! Cu asta cred că v-am convins și vă veți face curaj să vizitați una dintre cele mai spectaculoase insule din lume.
SOURCE AND TAGS