Legenda insulei Cipru


Dacă ești unul dintre cei care cred în legende atunci suntem convinși că știi deja că zeița dragostei, Afrodita, s-a născut lângă țărmurile unei insule din Marea Mediterană, chiar din spuma mării, de la ea luandu-și și numele - 'insula zeiței Kipris'. Legenda insulei Cipru, povestește despre o frumusețe aparte, o așezare strategică datorită poziției între trei continente - Europa, Asia și Africa, bogății naturale. Insula a fost râvnită încă din antichitate, devenind mai târziu una dintre cele mai populare destinații turistice. Cei 9000 de ani de istorie au lăsat peste locuri și oameni o puternică amprentă, fiind la confluența unor civilizații total diferite. Începând cu zeii din Olimp, care veneau să petreacă aici la legendarele ospețe cu cântece de harpă și nectar, au trecut apoi în căutarea bogăției și gloriei armatele lui Alexandru cel Mare, persanii, romanii, venețienii, bizantinii, britanicii, turcii. Cu o astfel de istorie nici nu este de mirare că insula este o adevarată comoară de muzee și monumente ale trecutului, de la temple grecești și ruine romane până la biserici bizantine și castele ale cruciaților, cultura, arhitectura și chiar bucătăria cipriotă, purtând amprentele culturilor peregrinate de-a lungul secolelor.   Insula Afroditei, deci a iubirii   Cipru, cunoscută și ca insula iubirii, este percepută ca un paradis al călătorilor, deoarece este singurul loc de pe bătrânul continent unde te poți bucura de 330 de zile însorite pe an.Ca și clima însorită, oamenii de aici sunt mereu bine dispuși, veseli, deschiși și pregătiți să te întâmpine cu un zâmbet. Limba oficială a țării este greaca, dar putem spune același lucru și despre engleză. Ca suprafață, Cipru este a treia insulă din Mediterană, dupa Sicilia și Sardinia, având ca vecini Grecia, Turcia, Libanul, Egiptul și Israelul. Împarțită între turci și greci (în nord insula se află sub influența turcească în timp ce toată partea de sud apartine grecilor), această insulă cu aproape 800.000 de locuitori și cu un număr mult mai mare de turiști pe an, reprezintă destinația recomandată pentru toate anotimpurile. Ea oferă tot ceea ce este mai frumos din Grecia și Turcia: un relief amețitor și contrastant, care îmbină plajele cu nisip fin și coaste abrupte, cu munții înalți și stâncoși (în nord - Munții Krenya, iar în sud - Munții Trodoos, încărcați cu păduri dese de pini), lacuri sărate secate, stoluri de păsări flamingo căutând ochiurile de apă sărată rămase ici-colo, plantații de portocali, lămâi și culturi de viță-de-vie. Este o țară mică, însă o insulă mare și generoasă, plină de peisaje de o varietate impresionantă și care își întâmpină vizitatorii cu distracții pentru toate gusturile, cu sporturi nautice, cu locuri interesante pentru a face excursii, pentru relaxare, pentru cumpărături.   Cele mai atractive destinații Traditional Clay PotsNicossia, capitala țării încă din sec. XII, este singura capitală a lumii divizată în două parți - cea administrată de Turcia și cea administrată de Grecia, așa zisa 'linie verde', fiind stabilită la inițiativa ONU ca o zonă liberă, demilitarizată. Orașul, cu o istorie bogată, ale cărei urme sunt vizibile și astăzi pentru cei care vizitează centrul vechi al orașului, are un farmec și o frumusețe aparte, aflându-se în topul destinațiilor obligatorii ale acestei insule. Cunoscută în antichitate sub numele de Ledra, în anul 1192 devine reședința regilor Ciprului, zidurile acesteia fiind ridicate de venețieni. In prezent, orașul s-a transformat într-un mare centru comercial și continuă să uimească prin mixul de influențe britanice, grecești, orientale și turcești. Ayia Napa este o stațiune modernă ce se află în partea estică a insulei Cipru, iar în apropiere, la vreo 10 km, este Cape Greco, în fix colțul din Sud-Estul Ciprului, loc ideal pentru snorkeling. Plecând de la statutul de sat pescăresc, azi găsești aici de toate: nenumărate baruri, discoteci și restaurante, magazine și mai ales, pentru copii, parcul acvatic. Limassol este al doilea oraș ca mărime al Ciprului și una dintre cele mai cerute destinații ale insulei. Este și cel mai important port al insulei, dar și centru viticol, iar șoseaua ce traversează orașul merge paralel cu plaja lungă și îngustă. Orașul este așezat în Golful Akrotiri, între orașele antice Amathus și Kourion și, deși destul de aglomerat, oferă turistului o atmosferă relaxantă, specific mediteraneană cu taverne, cafenele, piețe cu fructe, restaurante, baruri și discoteci la tot pasul. Limassolul îmbină luxul hotelurilor moderne cu ruinele și cetățile antice aflate în imediata vecinătate - castelul medieval Kolossi, situl arheologic Kourion, fortul construit în secolul al XIV-lea pe locul unei vechi fortărețe bizantine, unde se presupune că s-ar fi căsătorit, în 1191, Richard Inima de Leu și Berengaria de Navarre. Se spune că locuitorii din Limassol sunt cei mai prietenoși și mai comunicativi de pe insulă. cipru 4Larnaca este probabil cea mai veche așezare a Ciprului, ce dateaza de vreo 6000 de ani și poate cea mai potrivită destinație pentru a înțelege care sunt atributele ce fac din Cipru unul dintre cele mai vizitate locuri din spațiul mediteranean. Considerat cel mai mare port de pe coasta de sud-est a insulei, Larnaca te așteaptă să vizitezi: Muzeul Medieval, Muzeul de Arheologie, Biserica Sfântul Lazăr sau Moscheea Hala Sultan Tekesi, ruinele vechiului Kition, fortul Larnaca, apeductul roman și, nu în ultimul rând portul, aflat la capătul falezei plină de palmieri, cafenele și taverne. În imediata apropiere de Larnaca se află satul Pyrga, cu Capela Regală, sau Lacul Sărat Larnaca. Tot aici te îmbie o mulțime de plaje cu nisip alb, iar apa azurie a mării se .....menține caldă pe tot parcursul anului. Paphos, capitala insulei din vremurile romane, te uimește cu vestigii antice atractive, cu zeci de catacombe ale regilor, Mozaicurile, Castelul Medieval, Templul Afroditei și multe alte situri arheologice.   Ține minte: ..că primele livezi înfloresc la mijlocul lunii februarie, ..că majoritatea ruinelor sunt înconjurate de un covor de anemone roșii și alte flori sălbatice, ..că păsările flamingo pot fi observate pe lacurile sărate din luna noiembrie până în luna martie, ..că vara începe devreme în luna mai și dureaza până la mijlocul lunii octombrie și presupune temperaturi înalte, cer senin și brize răcoroase dinspre mare.   Călătorie plăcută! Avem și o veste bună, mai precis, anul acesta Cipru se află în topul destinațiilor recomandate, dacă îți dorești o vacanță specială și ferită de supra-aglomerația turisitcă. Ofertele de 7 nopți cu mic dejun în Larnaca pornesc de la 498 €/persoană. Așa că, profită  de perioada cu reduceri early booking care se termină în curând, pe 31 martie! Găsește mai multe oferte de cazare în Paphos dar și Limassol, aici. cipru 5

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare