Momentul optim pentru o vacanță ieftină în Mauritius? ACUM!


Mauritius este un Paradis pe pământ, cu plaje fine mângâiate de ape turcoaz și umbrite de bananieri și cocotieri, unde insula principală de origine vulcanică este înconjurată de un imens recif de corali. Mauritius este o destinație ideală pentru îndrăgostiții aflați în luna de miere, dar și pentru cei care preferă vacanțele active împreună cu prietenii. Momentul ideal de a vâna o vacanță exotică în această destinație este începutul de sezon uscat, sau sfârșitul acestuia. Ciclonul, sau sezonul umed începe în noiembrie și se termină în luna mai. Prin urmare, în luna octombrie puteți găsi unele dintre cele mai bune oferte, atât la cazare cu multe stele, cât și la companiile aeriene.

Exotismul te atrage, inevitabil

Vegetația luxuriantă a insulei este favorizată de clima tropicală, ce lasă impresia unei  grădini regale. Florile exotice și arbuștii tropicali înmiresmează aerul și dau o senzație de liniște. Pentru petrecăreți, nordul insulei este cel mai potrivit, pentru că veți întâlni nenumărate cluburi și restaurante.  În Rivière Noire se dansează sega în serile de sâmbătă.  Se pot practica sporturi nautice și merită să încercați scuba diving în Gunner’s Coin, Whale Rock sau Holt’s Rocks.   De știut... Insula Mauritius a fost descoperită de arabi în secolul al IX-lea. Aceasta face parte, împreună cu insulele Reunion și Rodriguez, din arhipelagul de origine vulcanică Mascarene. În 1598, Mauritius devine colonie olandeză, fiind botezată după numele principelui Maurice Van Nassau. Gastronomia locală se inspiră din bucătăria indiană, chinezească, franțuzească și africană. Plantațiile de zahăr, de ceai și arbuștii de vanilie fac parte din peisajul local. Printre specialitățile din Mauritius se numără camarons  sau creveți de apă dulce în sosuri calde, caracatița, Dholl purri (clătită de grâu umplută cu mazăre și servită cu curry) și Piments Gateaux (turtă de ardei iute).  Romul produs  în zona Chamarel este foarte apreciat, de aceea vă recomandăm să-l testați.   Top 5 locuri de vizitat: 1. Blue Bay este un parc maritim în care puteți face snorkeling sau puteți să vă plimbați o barcă ce are fundul din sticlă, pentru a admira peștii și coralii 2. Pamânturle colorate din Chamarel - au fost formate de diversele straturi de rocă ce s-au răcit la viteze diferite, în urma activităților vulcanice 3. Ile aux Aigrettes este o rezervație naturală situată pe coasta din Mauritius și casa câtorva animale sălbatice printre care se numără porumbelul roz, broaștele țestoase gigant Aldabra și șopârla Telfair 4. Grand Baie este ideal pentru sporturi nautice precum parasailing, plimbări subacvatice, submarin și scutere. De aici puteți să vă îndreptați înspre plaja mătăsoasă La Cuvette, situată între Grand Baie și Cap Malheureux, unde puteți naviga, face windsurf sau schi nautic. 5. Le Morne este un sit înscris în patrimoniul UNESCO, ideal pentru amatorii de scufundări     Informații utile
  • Mauritius se află la est de Madagascar, în Oceanul Indian.
  • Capitala este Port Louis, unde se află și aeroportul internațional.
  • Moneda oficială este Mauritan Rupee (MUR Rp): 1 Rp=100 cenți.
  • Sezonul de ciclon în Mauritius este, in general, între lunile noiembrie și mai.
  • Există două limbi oficiale în Mauritius: engleza și franceza, dar franceza este cea care predomină.  Se vorbește și Creole (pidgin french combinată cu alte limbi), Hindi și Bojpouri, Urdu și Chineza.
  Vacanță exotică, la tarife reduse - poți avea un sejur de 7 nopți la 1067 euro/persoană, în luna septembrie 2018! Air France are în prezent oferte foarte bune la zborurile din București cu direcția Mauritius, pe tot parcursul lunii septembrie 2018, tarifele pornind de la 640 euro/persoană. Un sejur de 7 nopți cu demipensiune pornește de la 427 euro/persoană, în cameră dublă superioară, la hotel de 4*, valabil pentru aceeași perioadă, luna septembrie. Pentru mai multe detalii despre ofertele în Mauritius și nu numai, accesează nu ezita să ne scrii la vacante@gotravel.ro sau să ne contactezi de Luni până Vineri între 9 și 18 la 021 305 99 55.

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare