5 articole esentiale intr-o calatorie de afaceri

  • 20 septembrie 2013

Calatoriile de afaceri sunt momente care iti pot dicta cursul carierei. Asa ca nici un detaliu nu trebuie lasat la intamplare. De-a lungul celor 22 de ani de cand activam pe piata turismului de afaceri din Romania, am organizat o multime de conferinte si evenimente pentru companii, atat in tara cat si in strainatate si am rezervat nenumarate calatorii in interes de serviciu. Asa ca stim exact care sunt articolele care nu trebuie sa-ti lipseasca din bagaj atunci cand esti plecat in delegatie.

1.       Geanta de voiaj speciala pentru calatoriile de afaceri

O geanta de voiaj pe role, de marime medie este cea mai practica si mai estetica alegere in deplasarile de serviciu. Prima impresie conteaza, asa ca geanta cu care calatoresti trebuie sa te reprezinte, mai ales daca mergi de la aeroport direct la o intalnire.

Alege o geanta cu lacat sau cifru, pentru mai multa siguranta, un material de calitate si o culoare neutra.. Exista si genti speciale pentru calatoriile de afaceri, care au un compartiment cu 2 – 3 umerase pentru costume.

2.      Servieta

O servieta din piele neagra sau gri este un accesoriu important in intalnirile de afaceri. Aceasta trebuie sa aiba suficient loc pentru laptop si un compartiment pentru acte, cd-uri, pixuri. Daca transporti documente importante atunci opteaza pentru o varianta unei serviete cu cifru.

Pont in plus: In calatoriile cu avionul, ai grija ca bagajul tau de cala sa aiba o eticheta cu datele tale personale si nu pune niciodata in el documente importante, laptop-ul sau tableta.

3.       Card de memorie sau stick

Nu pastra niciodata o singura sursa pentru informatiile importante de care ai nevoie. Prezentari, contracte, propuneri, acestea trebuie sa se afle pe cel putin doua dispozitive, astfel incat sa ai o varianta de rezerva pe care sa o pastrezi permanent in preajma ta.

Daca ai posibilitate, ia-ti si un telefon mai vechi de rezerva. In caz ca se descarca sau se intampla ceva cu el, nu vrei sa fii privat de posibilitati de comunicare intr-o tara straina.

4.       Ceas

De cand a inceput era telefoanelor mobile, ceasul si-a pierdut din utilitatea practica. Dar a ramas o marca a stilului si un indiciu al rafinamentului personal. Asa ca opteaza pentru un ceas de calitate, nu o replica sau o achizitie ieftina. Altfel, te poti lipsi de el.

5.      Umbrela

Mai neprezentabila decat o persoana care ajunge la o intalnire de afaceri cu hainele sifonate este doar o persoana plouata. Asa ca orice ar spune prognoza meteo, o umbrela simpla si eleganta este esentiala intr-o calatorie.

Recipiente utile pentru calatoriile de afaceri:

  1. Suport pentru cravate. Achizitioneaza una, doua cutii tubulare pentru cravate. Astfel, acestea vor ocupa mai putin loc in bagaj si isi vor pastra forma.
  2. Plicuri pentru camasi. Pentru camasi, ai doua variante de depozitare. Daca ai o geanta de voiaj speciala pentru afaceri le poti pune pe umese cu costumul. Daca nu, achizitioneaza plicurile speciale pentru camasi, pentru a nu a avea imaginea sifonata, atat la propriu cat si la figurat.
  3. Suport elegant pentru carti de vizita. Cartea de vizita spune multe despre tine, dar nici suportul din care o scoti nu trebuie sa-ti fie indiferent.
  4. Kit cu mini produse cosmetice. Trebuie sa ai mereu la indemana o pasta de dinti, o periuta, un deodorant si o crema in format special pentru calatorii.
  5. Mini trusa medicala. Trebuie sa fii mereu pregatit pentru situatii de urgenta. O mini trusa de prim ajutor si cateva medicamente este esentiala in calatorii si dovedeste ca esti o persoana reponsabila.

 


SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare