Suna un agent
Desi orasul Forli face parte din farmecul de netagaduita al Italiei, Antonio Beltramelli il caracterizeaza cel mai bine in cateva cuvinte „Cine cunoaste Forli stie bine ca acest oras nu se aseamana cu niciunul dintre orasele lumii. Are inima sa, o particularitate inteligenta, o lumea a sa inconfundabila la vedere...”
Fondat inca din anul 206i.Hr., orasul Forli (Forum Livii), capitala provinciei Forli-Cesena, are o istorie bogata. Regiunea in sine a fost locuita inca din epoca paleoliticului. In prezent, este un important centru agricol, dar in acelasi timp, are un sector industrial foarte important, ce se concentreaza in principal pe fabricarea matasii si a tesaturilor din matase, producerea de haine, maşini, metale. Orasul este superb, calm, liniştit, nu departe de coasta Adriaticii, asteptandu-si drumetii cu cladiri de importanta arhitecturala, artistica, istorica, multe dintre acestea impodobite cu frumoase fresce.
In centrul orasului se afla Piazza Aurelio Saffi, care include si statuia politicianului italian Aurelio Saffi, o figura importanta (republican radical) in cadrul miscarii Risorgimento, condusa de Giuseppe Mazzini, in secolul al XIX-lea. Piazza Saffi se mandreste si cu manastirea San Mercuriale (denumita dupa Sfantul Mercurialis, un episcop al orasului, mort in secolul V), ce se inalta cu un turn-clopotnita de 75m inaltime (unul dintre cele mai inalte din Italia), dar detine si celebra lucrare de arta Barbara Manfredi – Mormant.
In partea de sud a orasului vei intalni Biserica Dominicana San Giacomo Apostolo, o biserica medievala construita in secolul al XIII-lea, mai bine cunoscuta sub numele de Biserica San Domenico. Alta cladire medievala este si Rocca di Ravaldino, o cetate din secolul XIV.
Orasul mai gazduieste Hercolani Palazzo, cu decoratiuni datand din secolul al XIX-lea, continand lucrari de arta (La Beata Vergine del Fuoco, Pellegrino, Marcolino e Valeriano a pictorul italian Pompeo Randi), Palazzo del Podesta, o cladire veche, cu fresce lucrate de Adolfo de Carolis, in secolul XX, azi institutie publica.
Poti cunoaste mai bine orasul, mergand la pas macar pe Corso Garibaldi, una dintre cele patru artere principale ale orasului, intrand incet, incet in atmosfera lui pitoreasca, cu repere culturale si artistice semnificative la tot pasul.
Forli te cucereste si cu multitudinea zonelor verzi, cu parcurile, cum ar fi, Parco della Resistenza, parcul orasului, Parco di Via Dragoni, cu dotari standard pentru facilitati fizice de performanta.
Nu uita de Teatro Diego Fabbri, deschis in septembrie 2000.
Forli este locul de nastere a dictatorul fascist italian Benito Mussolini, a pictorului Melozzo Forli, a istoricului umanist Flavio Biondo, a medicilor Geronimo Mercuriali si Giovanni Battista Morgagni.
Orasul, situat la dreapta raului Montone, gazduieste si Universitatea din Forli (parte a Universitatii din Bologna), specializata in predarea de economie, inginerie, stiinte politice, precum si scoli de studii avansate de limbi moderne pentru interpreti si traducatori.
In provincia Forli-Cesena este posibil sa gusti toate specialitatile tipice ale Romagnei, cum ar fi passatelli, pasticcio Alla Romagnola si tagliatelle, dar si o mare varietate de feluri de mancare din peste si mii de soiuri de pizza.
Sa nu pleci insa, fara sa gusti vinurile tipice: Albana, Sangiovese, Trebbiano, Pagadebit si Cagnina.
Forli este oricand gata sa primeasca oaspeti!
| Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct |
|---|---|---|---|---|---|
Alte destinatii din Italia:
Taormina , Cuneo , Prato , Reggio Calabria , Merano Italy , Lipari , Venetia , Ancona , Ischia , Cosenza , Capri , Linosa , Sora , Catania , Bari , Caltanissetta , Peschiei , Genova , Reggio Nell Emilia , Sorrento