Vacanța trece prin stomac! Top 7 mâncăruri de prin lume


Vacanța trece prin stomac mai ceva decât dragostea! Da, da, ai auzit bine! Cine s-a întors vreodată din vacanță fără un miros nou și un gust necunoscut până atunci? Noi nu ratăm niciodată această parte a vacanței noastre și ne-am gândit să împărtășim și cu tine cele mai gustoase și interesante mâncăruri pe care le-am găsit de-a lungul globului. Pho, Vietnam  - La prima vedere e o banală supă de pui care poate fi găsită oriunde în lume, doar că lucrurile nu stau chiar așa. Pho este un produs autentic, tradițional vietnamez și nu trebuie subapreciat, va provoca o avalanșă a gustului! Tăieței din orez preparați fix înainte de a fi aruncați în oala, câteva ierburi aromatice deosebite, carne de pui sau vită și masa poate fi servită!

Tarta pe bază de ouă, Hong Kong – Cu o crustă crocantă, acest produs de patiserie îți va face simțurile să tremure de plăcere! Este dulce, delicioasă și o poți servi chiar pe stradă în timp ce admiri frumosul Hong Kong. Nu-ți va trebui prea mult să te așezi din nou la coadă să-ți mai iei una!

Tom yum goong, Thailanda – Această capodoperă a bucătăriei thailandeze aduce laolalta creveți, ciuperci, roșii, lemongrass, galangal si frunze de kaffir lime . Mmm, unde mai pui că și prețul e la fel de gustos? Oricine își poate permite acest răsfăț thailandez.

Massaman curry, Thailand – ,,Tărâmul zâmbetelor”, Thailanda, îți aduce surâsul chiar și în bucătărie. Acest curry poate fi încoronat fără doar și poate ca fiind regele gustului thailandez. Picant, dulce și savuros – o combinație de arome cu personalitate!

Masala dosa, India – Crocante și îndesate cu arome picante, aceste clătite îți pot transforma micul dejun în unul fabulos! S-ar putea să te îndrăgostești atât de tare de ele încât să mănânci numai asta până la cină, când te vei duce să îți mai iei încă una!

Paella cu fructe de mare, Spania – Puțini creveți, niște orez, puține scoici, puțină briză de mare, câteva ierburi aromatice și Spania. Multă aromă și o savoare deosebită. Mai c-am da o fugă până-n Spania!

Poutine, Canada – Cartofi prăjiți cu bulete de cașcaval și niște sos brun aruncat peste. Poate nu sună impresionant, dar gustul este cu adevărat unul unic. Da, nu te mințim, sunt multe calorii acolo, dar merită o jumătate de oră în plus de jogging pentru o asemenea plăcere a gustului.

Chicken parm, Australia – Parmesan topit si mozzarela, puțin ardei iute, suc de roșii cu usturoi, niște sos și-am obținut gustul perfect. Suculent, aromat, tot ce mai rămâne este să fie mâncat! Eii, asta da amintire despre Australia!

Noi am fugit la masă! Tu ce mănânci azi?    

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare