Travel Tipster - resursa ta de recomandari turistice

Suna un agent

0 800 800 676

4 activități de făcut în mini-vacanța de Paște, în funcție de destinație

Este deja luna martie, nici nu ne dăm seama cum zboară timpul. Ne-am pregătit deja cu planurile pentru a petrece frumoasele sărbători pascale în cele mai frumoase destinații. Fiindcă vrem să profităm la maxim de fiecare zi liberă, orice weekend prelungit se transformă într-o mini-vacanță. Ne planificăm deja și programul de activități,  fiindcă indiferent de vârstă, de la mici la mari, ne vom bucura de activități în natură și de petrecerile tematice de Paște. Haideți să vedem cum ne putem petrece timpul în funcție de destinație, cu 4 activități de facut cu partenerii de vacanță!

Celebra vânătoare de ouă de Paște nu mai are nevoie de nicio descriere. Importată de pe continentul american, se potrivește de minune unei zile însorite la mare. Poți plasa mici indicii pe nisip și veți reuși să creați chiar un traseu avansat pentru marea căutare. Deși pare o activitate pentru cei mici, aceasta se poate adapta cu ușurință adulților folosind incentive diferite. Puteți să vă distrați copios cu ouă de plastic umplute cu răvașe prezicătoare ale viitorului, cu bilețele de adevăr sau provocare sau pentru cei mai petrecăreți dintre noi, chiar cu alcool. Sună mai interesant, nu?

Iubim razele de primăvară cu primele lor zvâcniri de alint, mai ales dacă vacanța noastră ne poartă la munte. Paștele tradițional într-un cadru feeric, natural poate fi cea mai bună alegere pentru relaxare cu familia. Deși poți găsi activități organizate de hotelieri pentru oaspeții de toate vârstele, cel mai indicat este să profiți de efectele benefice ale naturii. Munții Carpați abia așteaptă să te plimbe pe nesfârșite trasee turistice, cu grade diferite de difucltate. Nu le vei găsi cu greu, orice localnic te poate îndruma către o poieniță cu toporași și ghiocei. După câteva ore de explorat sigur vi se va face poftă de o gustare așa că ar fi bine să aveți pregatite câteva sendvișuri fiindca meritați să savurați un picnic în natură!

Din ce în ce mai multe hoteluri din România înțeleg că turismul de calitate necesită investiții în activități diversificate pentru orice anotimp. Oaspeții se pot bucura astfel de vacanță indiferent de vremea de afară. Cele mai reușite sejururi din sezonul rece sunt cele în destinații calde, însă ne mulțumim și cu alternativa imediat următoare – un hotel cu facilități SPA sau cu parc acvatic. Câteva zile cu masaj, înot și saună te pot ajuta să-ți încarci bateriile dar și să socializezi cu alti turiști.

Citeste mai departe »

Transilvania: Trick or Treat?

Pisica neagră și vampiri sau dovleci sculptați și dulciuri cu sutele – cu ce asociezi sărbătoarea Halloween-ului? Eu te invit să citești unde poți petrece cu adevărat un Halloween spooky, în câteva locuri din Transilvania!

Sărbătoarea de Halloween, celebrată în fiecare an pe 31 octombrie, are rădăcini vechi în cutura celtică însă, așa cum știm, în zilele noastre tradițiile vechi s-au transformat în petreceri tematice și costume spooky.

Istoria tradiției

Halloween-ul a evoluat de la vechea sărbătoare celtică a lui Samhain, însă astăzi Halloween-ul  este mai puțin despre fantome și spirite și mai mult despre costume și bomboane.

Citeste mai departe »

Printul Charles, despre frumusetea salbatica a Romaniei: “N-am mai vazut ceva asemanator, n-a mai ramas asa ceva nicaieri.”

Miercuri seara, la hotelul Pullman din Bucuresti, a fost lansata a treia parte a seriei documentare “Wild Carpathia”, considerata cea mai buna ecranizare a Romaniei turistice. Aceasta a treia parte a seriei a fost numita sugestiv “Wild Forever” si prezinta o incursiune in zone superbe ale tarii noastre, printre care orasul Cluj-Napoca, cimitirul de la Sapanta, Maramuresul, Bucovina, Muntii Fagaras, Valea Zalanului si satul Saschiz. 

Documentarul a beneficiat de prezenta speciala a Printului Charles care a vorbit cu mult drag despre Romania, traditiile sale si frumusetea sa salbatica. Referindu-se la aceasta din urma, Printul Charles a declarat: “N-am mai vazut ceva asemanator, n-a mai ramas asa ceva nicaieri. Sunt o bijuterie din coroana Romaniei. Poate oamenii nu vad asta, dar Romania este o tara minunata.”

Referindu-se la poporul roman, Printul Charles a spus ca: “Aici traiesc oameni remarcabili, care nu se dau batuti. Au trait experiente ingrozitoare, care i-au afectat foarte mult: cele doua razboaie mondiale si toate celelalte suferinte traite de la al Doilea Razboi Mondial pana acum. Acesti oameni au trecut prin multe, au vazut multe suferinte, distrugeri, iar vietile le-au fost distruse. Le suntem datori sa gasim o cale pentru un viitor mai bun, care sa le pastreze cultura, traditiile si valorile”.

In plus, Printul Charles si-a manifestat ingrijorarea cu privire la modul in care aceste locuri vor fi conservate in timp si a tras un semnal de alarma: “Pericolul globalizarii in masa e dat de faptul ca, inainte sa-ti dai seama, iti pierzi identitatea culturala.”

Citeste mai departe »

Bucuresti vs. Sibiu in finala “Best City to Travel 2013″!

Update: Sibiu a fost ales Best City To Visit in 2013!

Saptamana trecuta va incurajam pe pagina noastra de Facebook sa votati Bucuresti si Sibiu “Best City to Travel 2013″, pentru a avea, pentru prima data, o finala romaneasca in aceasta competitie. Acum suntem fericiti sa anuntam ca orasele noastre se dueleaza pentru primul loc! Asa ca din acest moment, putem spune ca indiferent cine va obtine titlul,  Romania este castigatoare!

Concursul s-a desfasurat pe blogul Foxnomad a lui Anil Polat,  unul dintre cele mai citite bloguri de travel din lume.

Citeste mai departe »

Top 10 castele europene de poveste(2)

Astazi incheiem topul castelelor din povesti cu primele cinci, cele mai frumoase din Europa.

Continuarea de aici.

5.   Castelul Hohenzollern , Germania

Situat pe un munte, la 855 metri inaltime si la doar 80 km sud de Stuttgart, castelul a fost resedinta familiei Hohenzollern pentru cateva secole. Castelul dateaza din secolul XI si de atunci a suferit numeroase transformari. Varianta pe care o poti vizita astazi a fost terminata in 1867 si arata fabulos. La intrarea in castel este desenat arborele genealogic al familiei de Hohenzollern si ultimul descendent imortalizat este insusi Regele Mihai al Romaniei.

Pretul pe care trebui sa il platesti pentru a admira interioarele castelului este de 9 €.

Citeste mai departe »

Bulgaria sau Romania?

Vara vine mereu cu planuri de vacanta. De la primele raze de soare visezi deja plaja cu nisip fin pe care sa lenevesti, briza marii jucandu-se prin parul tau si o mare albastra, limpede in care sa-ti arunci toate grijile de peste an. Iar daca bugetul “de criza” nu iti permite o vacanta la Saint-Tropez sau pe o insula exotica atunci te macina si pe tine intrebarea… plaja romaneasca sau cea bulgara?

Cu siguranta ai auzit pareri pro si contra. Nu urmaresc sa le combat, ci sa le asez in acelasi context. Pentru ca sa-ti fie mai usor sa faci o alegere…

Unde ajungi mai usor?

O asemenea intrebare aparent retorica ar starni rasul unui strain. “In tara ta ajungi cel mai usor, normal!”, ar spune ei… Romanilor insa le piere zambetul de pe buze cand este vorba de infrastructura tarii lor. Pentru ca este greu de spus cat iti va lua sa ajungi pe litoralul romanesc, mai ales la sfarsit de saptamana cand trebuie sa iei in calcul aglomeratia, cozile de masini si nervii intinsi la maxim. Trenul ar fi o alternativa, doar ca o calatorie cu Rapidul dureaza mai bine de trei ore fara sa luam in calcul eventuale intarzieri. Dar pentru cei care considera ca merita sa plateasca oricat pentru timpul lor, exista o varianta: zborul cu avionul. Din pacate insa, nu este accesibila oricarui roman grabit sa-si inceapa vacanta…

La polul opus, Bulgaria se lauda cu o infrastrutura bine pusa la punct asa ca autoturismul personal este alegerea cea mai inspirata pentru transport. Poti sa uiti de aglomeratie si sa incepi sa te bucuri de vacanta imediat cum ai trecut de Vama. Si daca luam in calcul faptul ca drumul Bucuresti – Nisipurile de Aur are 300 de kilometri, egal cu distanta pe care o parcurgi pana la Neptun, dar conditiile traficului din Bulgaria sunt net mai bune, atunci putem afirma cu regret: “Cateodata este mai usor sa pleci din tara decat sa ajungi intr-un anumit loc din ea.”

Citeste mai departe »